4/12/2016
• Sensul convenţional de deplasare al electronilor: de la borna pozitivă (+) la borna negativă (-)
• Sensul real de deplasare al electronilor: de la borna negativă (-) la borna pozitivă (+)
• Pe tot parcursul cărţii se va folosi notaţia reală de deplasare a electronilor prin circuit, şi anume, de la (-) la (+)
Purtătorii sarcinii electrice
Când Benjamin Franklin a presupus direcţia de curgere a sarcinii electrice (de pe parafină spre lână), a creat un precedent în notaţiile electrice ce există până în zilele noastre, în ciuda faptului că acum se ştie că electronii sunt purtătorii de sarcină electrică, şi că aceştia se deplasează de pe lână pe parafină - nu invers - atunci când aceste două materiale sunt frecate unul de celalalt. Din această cauză spunem că electronii posedă o sarcină electrică negativă deoarece Franklin a presupus că sarcina electrică se deplasează în direcţia contrară faţă de cea reală. Prin urmare, obiectele pe care el le-a numit „negative” (reprezentând un deficit de sarcină) au de fapt un surplus de electroni.
Termenii de „pozitiv” şi „negativ” sunt pure convenţii tehnice
În momentul în care a fost descoperită adevărata direcţie de deplasare a electronilor, nomenclatura „pozitiv” şi „negativ” era atât de bine stabilită în comunitatea ştiinţifică încât nu a fost făcut niciun efort spre modificarea ei, deşi numirea electronilor „pozitivi” ar fi mult mai potrivită ca şi purtători de sarcină în „exces”. Trebuie să realizăm că termenii de „pozitiv” şi „negativ” sunt invenţii ale oamenilor, şi nu au nici cea mai mică însemnătate dincolo de convenţiile noastre de limbaj şi descriere ştiinţifică. Franklin s-ar fi putut foarte bine referi la un surplus de sarcină cu termenul „negru” şi o deficienţă cu termenul „alb” (sau chiar invers), caz în care oamenii de ştiinţă ar considera acum electronii ca având o sarcină „albă” (sau „neagră”, în funcţie de alegerea făcută iniţial).
Sensul convenţional de deplasare al electronilor
Datorită faptului că tindem să asociem termenul de „pozitiv” cu un „surplus”, şi termenul „negativ” cu o „deficienţă”, standardul tehnic pentru denumirea sarcinii electronilor pare să fie chiar invers. Datorită acestui lucru, mulţi ingineri se decid să menţină vechiul concept al electricităţii, unde „pozitiv” înseamnă un surplus de sarcină, şi notează curgerea curentului în acest fel. Această notaţie a devenit cunoscută sub denumirea de sensul convenţional de deplasare al electronilor. În această situaţie, sarcinile electrice se deplasează de la terminalul pozitiv (+) la terminalul negativ (-).
Sensul real de deplasare al electronilor
Alţii aleg să descrie deplasarea sarcinii exact aşa cum se realizează ea din punct de vedere fizic într-un circuit. Această notaţia a devenit cunoscută sub numele de sensul real de deplasare al electronilor. În această situaţie, sarcinile electrice se deplasează dinspre „-” (surplus de electroni) spre „+” (deficienţă de electroni).
Atenţie, pentru tot restul cărţii se va folosi notaţia reală de deplasare a electronilor !!!
Rezultatul analizei circuitelor este acelaşi indiferent de notaţia folosită
În cazul sensului convenţional de deplasare al electronilor, deplasarea sarcinii electrice este indicată prin denumirile (tehnic incorecte) de + şi -. În acest fel aceste denumiri au sens, dar direcţia de deplasare a sarcinii este incorectă. În cazul sensului real de deplasare al electronilor, urmărim deplasarea reală a electronilor prin circuit, dar denumirile de + şi - sunt puse invers. Contează chiar aşa de mult modul în care punem aceste etichete într-un circuit? Nu, atâta timp cât folosim aceeaşi notaţie peste tot. Putem folosi direcţia imaginată de Franklin a curgerii electronilor (convenţională) sau cea efectivă (reală) cu aceleaşi rezultate din punct de vedere al analizei circuitului. Conceptele de tensiune, curent, rezistenţă, continuitate şi chiar elemente matematice precum legea lui Ohm sau legile lui Kirchhoff, sunt la fel de valide oricare notaţie am folosi-o.
Notaţia convenţională este folosită de majoritatea inginerilor şi ilustrată în majoritatea cărţilor de inginerie. Notaţia reală este cel mai adesea întâlnita în textele introductive (aceste, de exemplu) şi în scrierile oamenilor de ştiinţă, în special în cazul celor ce studiază fizica materialelor solide pentru că ei sunt interesaţi de deplasarea reală a electronilor în substanţe. Aceste preferinţe sunt culturale, în sensul că unele grupuri de oameni au găsit avantaje notării curgerii curentului fie real fie convenţional. Prin faptul că majoritatea analizelor circuitelor electrice nu depinde de o descriere exactă din punct de vedere tehnic a deplasării electronilor, alegerea dintre cele două notaţii este (aproape) arbitrară.
Dispozitive polarizate şi dispozitive nepolarizate
Multe dispozitive electrice suportă curenţi electrici în ambele direcţii fără nicio diferenţă de funcţionare. Becurile cu incandescenţă, de exemplu, produc lumină cu aceeaşi eficienţa indiferent de sensul de parcurgere al curentului prin ele. Funcţionează chiar foarte bine în curent alternativ, acolo unde direcţia se modifică rapid în timp. Conductorii şi întrerupătoarele sunt de asemenea exemple din această categorie. Termenul tehnic pentru această „indiferenţă” la curgere este de dispozitive nepolarizate. Invers, orice dispozitive ce funcţionează diferit în funcţie de direcţia curentului se numesc dispozitive polarizate.
Există multe astfel de dispozitive polarizate folosite în circuitele electrice. Multe dintre ele sunt realizate din substanţe denumite semiconductoare. Ca şi în cazul întrerupătoarelor, becurilor sau bateriilor, fiecare din aceste dispozitive este reprezentat grafic de un simbol unic. Simbolurile dispozitivelor polarizate conţin de obicei o săgeată, undeva în reprezentarea lor, pentru a desemna sensul preferat sau unic al direcţiei curentului. În acest caz, notaţia convenţională şi cea reală contează cu adevărat. Deoarece inginerii din trecut au adoptat notaţia convenţională ca şi standard, şi pentru că inginerii sunt cei care au inventat dispozitivele electrice şi simbolurile lor, săgeţile folosit în aceste reprezentări, indică sensul convenţional de deplasare al electronilor, şi nu cel real. Ce vrem să spunem este că toate aceste dispozitive nu indică în simbolurile lor deplasarea reală a electronilor prin ele.
Probabil că cel mai bun exemplu de dispozitiv polarizat o reprezintă dioda.
O diodă este o „valvă” electrică cu sens unic. Ideal, dioda oferă deplasare liberă electronilor într-o singură direcţie (rezistenţă foarte mică), dar previne deplasarea electronilor în direcţia opusă (rezistenţă infinită). Simbolul folosit este cel alăturat.
Introdusă într-un circuit cu o baterie şi un bec, se comportă astfel:
Când dioda este plasată în direcţia curgerii curentului, becul se aprinde. Altfel, dioda blochează curgerea electronilor precum oricare altă întrerupere din circuit, iar becul nu va lumina.
Notaţia convenţională
Dacă folosim notaţia convenţională, săgeata diodei este foarte uşor de înţeles: triunghiul este aşezat în direcţia de curgere a curentului, de la pozitiv spre negativ.
Notaţia reală
Pe de altă parte, dacă folosim notaţia reală de deplasare a electronilor prin circuit, săgeata diodei pare aşezată invers.
Din acest motiv simplu, mulţi oameni tind să folosească notaţia convenţională atunci când reprezintă direcţia sarcinii electrice prin circuit. Dispozitivele semiconductoare precum diodele sunt mai uşor de înţeles astfel în cadrul unui circuit. Totuşi, unii aleg să folosească notaţia reală pentru a nu trebui să-şi reamintească lor însuşi de fiecare data faptul că electronii se deplasează de fapt în direcţia opusă, atunci când această direcţie de deplasare devine importantă dintr-un oarecare motiv.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu