7. Sensul convenţional şi sensul real de deplasare al electronilor

7. Sensul convenţional şi sensul real de deplasare al electronilor

• Sensul convenţional de deplasare al electronilor: de la borna pozitivă (+) la borna negativă (-) • Sensul real de deplasare al electron... 4/12/2016

• Sensul convenţional de deplasare al electronilor: de la borna pozitivă (+) la borna negativă (-)

• Sensul real de deplasare al electronilor: de la borna negativă (-) la borna pozitivă (+)

• Pe tot parcursul cărţii se va folosi notaţia reală de deplasare a electronilor prin circuit, şi anume, de la (-) la (+)

Purtătorii sarcinii electrice

Când Benjamin Franklin a presupus direcţia de curgere a sarcinii electrice (de pe parafină spre lână), a creat un precedent în notaţiile electrice ce există până în zilele noastre, în ciuda faptului că acum se ştie că electronii sunt purtătorii de sarcină electrică, şi că aceştia se deplasează de pe lână pe parafină - nu invers - atunci când aceste două materiale sunt frecate unul de celalalt. Din această cauză spunem că electronii posedă o sarcină electrică negativă deoarece Franklin a presupus că sarcina electrică se deplasează în direcţia contrară faţă de cea reală. Prin urmare, obiectele pe care el le-a numit „negative” (reprezentând un deficit de sarcină) au de fapt un surplus de electroni.

Termenii de „pozitiv” şi „negativ” sunt pure convenţii tehnice

În momentul în care a fost descoperită adevărata direcţie de deplasare a electronilor, nomenclatura „pozitiv” şi „negativ” era atât de bine stabilită în comunitatea ştiinţifică încât nu a fost făcut niciun efort spre modificarea ei, deşi numirea electronilor „pozitivi” ar fi mult mai potrivită ca şi purtători de sarcină în „exces”. Trebuie să realizăm că termenii de „pozitiv” şi „negativ” sunt invenţii ale oamenilor, şi nu au nici cea mai mică însemnătate dincolo de convenţiile noastre de limbaj şi descriere ştiinţifică. Franklin s-ar fi putut foarte bine referi la un surplus de sarcină cu termenul „negru” şi o deficienţă cu termenul „alb” (sau chiar invers), caz în care oamenii de ştiinţă ar considera acum electronii ca având o sarcină „albă” (sau „neagră”, în funcţie de alegerea făcută iniţial).

Sensul convenţional de deplasare al electronilor

Datorită faptului că tindem să asociem termenul de „pozitiv” cu un „surplus”, şi termenul „negativ” cu o „deficienţă”, standardul tehnic pentru denumirea sarcinii electronilor pare să fie chiar invers. Datorită acestui lucru, mulţi ingineri se decid să menţină vechiul concept al electricităţii, unde „pozitiv” înseamnă un surplus de sarcină, şi notează curgerea curentului în acest fel. Această notaţie a devenit cunoscută sub denumirea de sensul convenţional de deplasare al electronilor. În această situaţie, sarcinile electrice se deplasează de la terminalul pozitiv (+) la terminalul negativ (-).

Sensul real de deplasare al electronilor

Alţii aleg să descrie deplasarea sarcinii exact aşa cum se realizează ea din punct de vedere fizic într-un circuit. Această notaţia a devenit cunoscută sub numele de sensul real de deplasare al electronilor. În această situaţie, sarcinile electrice se deplasează dinspre „-” (surplus de electroni) spre „+” (deficienţă de electroni).

Atenţie, pentru tot restul cărţii se va folosi notaţia reală de deplasare a electronilor !!!

Rezultatul analizei circuitelor este acelaşi indiferent de notaţia folosită

În cazul sensului convenţional de deplasare al electronilor, deplasarea sarcinii electrice este indicată prin denumirile (tehnic incorecte) de + şi -. În acest fel aceste denumiri au sens, dar direcţia de deplasare a sarcinii este incorectă. În cazul sensului real de deplasare al electronilor, urmărim deplasarea reală a electronilor prin circuit, dar denumirile de + şi - sunt puse invers. Contează chiar aşa de mult modul în care punem aceste etichete într-un circuit? Nu, atâta timp cât folosim aceeaşi notaţie peste tot. Putem folosi direcţia imaginată de Franklin a curgerii electronilor (convenţională) sau cea efectivă (reală) cu aceleaşi rezultate din punct de vedere al analizei circuitului. Conceptele de tensiune, curent, rezistenţă, continuitate şi chiar elemente matematice precum legea lui Ohm sau legile lui Kirchhoff, sunt la fel de valide oricare notaţie am folosi-o. 

Notaţia convenţională este folosită de majoritatea inginerilor şi ilustrată în majoritatea cărţilor de inginerie. Notaţia reală este cel mai adesea întâlnita în textele introductive (aceste, de exemplu) şi în scrierile oamenilor de ştiinţă, în special în cazul celor ce studiază fizica materialelor solide pentru că ei sunt interesaţi de deplasarea reală a electronilor în substanţe. Aceste preferinţe sunt culturale, în sensul că unele grupuri de oameni au găsit avantaje notării curgerii curentului fie real fie convenţional. Prin faptul că majoritatea analizelor circuitelor electrice nu depinde de o descriere exactă din punct de vedere tehnic a deplasării electronilor, alegerea dintre cele două notaţii este (aproape) arbitrară.

Dispozitive polarizate şi dispozitive nepolarizate

Multe dispozitive electrice suportă curenţi electrici în ambele direcţii fără nicio diferenţă de funcţionare. Becurile cu incandescenţă, de exemplu, produc lumină cu aceeaşi eficienţa indiferent de sensul de parcurgere al curentului prin ele. Funcţionează chiar foarte bine în curent alternativ, acolo unde direcţia se modifică rapid în timp. Conductorii şi întrerupătoarele sunt de asemenea exemple din această categorie. Termenul tehnic pentru această „indiferenţă” la curgere este de dispozitive nepolarizate. Invers, orice dispozitive ce funcţionează diferit în funcţie de direcţia curentului se numesc dispozitive polarizate. 

Există multe astfel de dispozitive polarizate folosite în circuitele electrice. Multe dintre ele sunt realizate din substanţe denumite semiconductoare. Ca şi în cazul întrerupătoarelor, becurilor sau bateriilor, fiecare din aceste dispozitive este reprezentat grafic de un simbol unic. Simbolurile dispozitivelor polarizate conţin de obicei o săgeată, undeva în reprezentarea lor, pentru a desemna sensul preferat sau unic al direcţiei curentului. În acest caz, notaţia convenţională şi cea reală contează cu adevărat. Deoarece inginerii din trecut au adoptat notaţia convenţională ca şi standard, şi pentru că inginerii sunt cei care au inventat dispozitivele electrice şi simbolurile lor, săgeţile folosit în aceste reprezentări, indică sensul convenţional de deplasare al electronilor, şi nu cel real. Ce vrem să spunem este că toate aceste dispozitive nu indică în simbolurile lor deplasarea reală a electronilor prin ele.

Probabil că cel mai bun exemplu de dispozitiv polarizat o reprezintă dioda.

O diodă este o „valvă” electrică cu sens unic. Ideal, dioda oferă deplasare liberă electronilor într-o singură direcţie (rezistenţă foarte mică), dar previne deplasarea electronilor în direcţia opusă (rezistenţă infinită). Simbolul folosit este cel alăturat.

Introdusă într-un circuit cu o baterie şi un bec, se comportă astfel:

Când dioda este plasată în direcţia curgerii curentului, becul se aprinde. Altfel, dioda blochează curgerea electronilor precum oricare altă întrerupere din circuit, iar becul nu va lumina.

Notaţia convenţională

Dacă folosim notaţia convenţională, săgeata diodei este foarte uşor de înţeles: triunghiul este aşezat în direcţia de curgere a curentului, de la pozitiv spre negativ.

Notaţia reală

Pe de altă parte, dacă folosim notaţia reală de deplasare a electronilor prin circuit, săgeata diodei pare aşezată invers.

Din acest motiv simplu, mulţi oameni tind să folosească notaţia convenţională atunci când reprezintă direcţia sarcinii electrice prin circuit. Dispozitivele semiconductoare precum diodele sunt mai uşor de înţeles astfel în cadrul unui circuit. Totuşi, unii aleg să folosească notaţia reală pentru a nu trebui să-şi reamintească lor însuşi de fiecare data faptul că electronii se deplasează de fapt în direcţia opusă, atunci când această direcţie de deplasare devine importantă dintr-un oarecare motiv.

6. Tensiunea şi curentul într-un circuit practic

6. Tensiunea şi curentul într-un circuit practic

Curentul într-un circuit simplu este acelaşi în oricare punct, dar tensiunea nu Deoarece este nevoie de energie pentru a forţa electron... 4/12/2016

Curentul într-un circuit simplu este acelaşi în oricare punct, dar tensiunea nu

Deoarece este nevoie de energie pentru a forţa electronii să se deplaseze împotriva opoziţiei unei rezistenţe, va exista întotdeauna o tensiune electrică între oricare două puncte ale unui circuit ce posedă rezistenţă. Este important de ţinut minte că, deşi cantitatea de curent (cantitatea de electroni ce se deplasează într-un anumit loc în fiecare secundă) este uniformă într-un circuit simplu, cantitatea de tensiune electrică (energia potenţială pe unitate de sarcină) între diferite seturi de puncte dintr-un singur circuit poate varia considerabil.

Să luăm acest circuit ca şi exemplu. Dacă luăm patru puncte din acest circuit (1, 2, 3 şi 4), vom descoperi că valoarea curentului ce trece prin fir între punctele 1 şi 2 este exact aceeaşi cu valoarea curentului ce trece prin bec între punctele 2 şi 3. aceeaşi cantitate de curent trece prin fir şi între punctele 3 şi 4, precum şi prin baterie între punctele 1 şi 4.

Dar vom descoperi că tensiunea ce apare între oricare două puncte din acest circuit, este direct proporţională cu rezistenţa prezentă între cele două puncte, atunci când curentul este acelaşi în întregul circuit (în acest caz, el este). Într-un circuit normal precum cel de mai sus, rezistenţa becului va fi mult mai mare decât rezistenţa firelor conductoare, prin urmare ar trebui să vedem o cantitate substanţială de tensiune între punctele 2 şi 3, şi foarte puţină între punctele 1 şi 2, sau între 3 şi 4. Desigur, tensiunea dintre punctele 1 şi 4 va fi întreaga „forţă” oferită de baterie, şi va fi doar cu foarte puţin mai mare decât tensiune dintre punctele 2 şi 3 (bec).

Putem aduce din nou în discuţie analogia rezervorului de apă:

Între punctele 2 şi 3, acolo unde apa ce cade eliberează energie asupra roţii, există o diferenţă de presiune, reflectând opoziţia roţii la trecerea apei. Din punctul 1 în punctul 2, sau din punctul 3 la punctul 4, acolo unde apa curge liberă prin rezervor şi bazin întâmpinând o rezistenţă extrem de scăzută, nu există o diferenţă de presiune (nu există energie potenţială).

Totuşi, rata de curgere a apei prin acest sistem continuu este aceeaşi peste tot (presupunând că nivelul apei din rezervor şi bazin nu se schimbă): prin pompă, prin roată şi prin toate ţevile. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul circuitelor electrice simple: rata de curgere a electronilor este aceeaşi în oricare punct al circuitului, cu toate că tensiunile pot varia între diferite seturi de puncte.

5. Rezistenţa electrică

5. Rezistenţa electrică

• Rezistenţa electrică reprezintă opoziţia faţă de curentul electric • Un scurt circuit reprezintă un circuit electric ce oferă o reziste... 4/12/2016

• Rezistenţa electrică reprezintă opoziţia faţă de curentul electric

• Un scurt circuit reprezintă un circuit electric ce oferă o rezistenţă foarte scăzută curgerii electronilor (sau deloc). Scurt circuitele sunt periculoase în cazul surselor de tensiune înaltă datorită curenţilor intenşi ce pot cauză eliberarea unei cantităţi mari de energie sub formă de căldură

• Un circuit deschis este un circuit electric ce nu are continuitate, prin urmare nu există o cale pe care electronii să o poată urma

• Un circuit închis este un circuit electric complet, continuu, cu un drum pe care electronii îl pot urma

• Termenii deschis şi închis se referă atât la întrerupătoare cât şi la întregul circuit. Un întrerupător deschis este un întrerupător fără continuitate: electronii nu se pot deplasa prin el. Un întrerupător închis este un întrerupător ce oferă un drum direct, cu o rezistenţă scăzută, electronilor pentru curgere. 

Rezistenţa şi rezistorul sunt doi termeni diferiţi

Este foarte uşor să confundăm termenii de rezistenţă şi rezistor. Rezistenţa reprezintă opoziţia faţă de curentul electric, iar rezistorul este un dispozitiv fizic utilizat în circuitele electrice. Este adevărat, rezistorii posedă rezistenţă electrică, dar trebuie să înţelegem că cei doi termeni nu sunt echivalenţi!

Scurt-circuitul

Circuitele prezentate în capitolele precedente nu sunt foarte practice. De fapt, conectarea directă a polilor unei surse de tensiune electrică cu un singur fir conductor este chiar periculoasă. Motivul pentru care acest lucru este periculos se datorează amplitudinii (mărimii) curentului electric ce poate atinge valori foarte mari într-un astfel de scurt-circuit, iar eliberarea energiei extrem de dramatică (de obicei sub formă de căldură). Uzual, circuitele electrice sunt construite pentru a folosi energia eliberată într-un mod practic, cât mai în siguranţă posibil. Evitaţi conectarea directă a polilor surselor de alimentare!

Utilizarea practică a energiei electrice

O utilizare practică şi populară a curentului electric este iluminatul electric (artificial). Cea mai simplă formă a lămpii electrice îl reprezintă un „filament” introdus într-un balon transparent de sticlă ce dă o lumină albă-caldă („incandescenţă”) atunci când este parcurs de un curent electric suficient de mare.

Ca şi bateria, becul are două puncte de contact electric, unul pentru intrarea electronilor, celălalt pentru ieşirea lor. Conectată la o sursă de tensiune, o lampă electrică arată precum în circuitul alăturat.

Opoziţia faţă de trecerea electronilor prin conductori poartă numele de rezistenţă.

Atunci când electronii ajung la filamentul din material conductor subţire al lămpii, aceştia întâmpină o rezistenţă mult mai mare la deplasare faţă de cea întâmpinată în mod normal în fir. Această opoziţie a trecerii curentului electric depinde de tipul de material, aria secţiunii transversale şi temperatura acestuia. Termenul tehnic ce desemnează această opoziţie se numeşte rezistenţă. (Spunem că dielectricii au o rezistenţă foarte mare şi conductorii o rezistenţă mică). 

Rolul acestei rezistenţe este de limitare a curentului electric prin circuit dată fiind valoarea tensiunii produsă de baterie, prin comparaţie cu „scurt circuitul” în care nu am avut decât un simplu fir conectat între cele două capete (tehnic, borne) ale sursei de tensiune (baterie).

Disiparea energiei sub formă de căldură

Atunci când electronii se deplasează împotriva rezistenţei se generează „frecare”. La fel ca în cazul frecării mecanice, şi cea produsă de curgerea electronilor împotriva unei rezistenţe se manifestă sub formă de căldură. Rezultatul concentrării rezistenţei filamentului lămpii pe o suprafaţă restrânsă este disiparea unei cantităţi relativ mari de energie sub formă de căldură, energie necesară pentru „aprinderea” filamentului, ce produce astfel lumină, în timp ce firele care realizează conexiunea lămpii la baterie (de o rezistenţă mult mai mică) abia dacă se încălzesc în timpul conducerii curentului electric.

Ca şi în cazul scurt circuitului, dacă continuitatea circuitului este întreruptă în oricare punct, curgerea electronilor va înceta prin întreg circuitul. Cu o lampă conectată la acest circuit, acest lucru înseamnă că aceasta va înceta să mai lumineze.

Circuitul deschis şi circuitul închis

Ca şi înainte, fără existenţa curentului (curgerii electronilor), întregul potenţial (tensiune) al bateriei este disponibil la locul întreruperii, aşteptând ca o conexiune să „astupe” întreruperea, permiţând din nou curgerea electronilor. Această situaţie este cunoscută sub denumirea de circuit deschis, o întrerupere a continuităţii circuitului ce întrerupe curentul în întreg circuitul. Este suficientă o singură „deschidere” a circuitului pentru a întrerupe curentul electric în întreg circuitul. După ce toate întreruperile au fost „astupate” iar continuitatea circuitului restabilită, acum circuitul poate fi denumit circuit închis.

Întrerupătorul electric

Ceea ce observăm aici se regăseşte în principiul pornirii şi opririi lămpilor prin intermediul unui întrerupător. Deoarece orice întrerupere în continuitatea circuitului rezultă în oprirea curentului în întreg circuitul, putem folosi un dispozitiv creat exact pentru acest scop, denumit întrerupător, montat într-o locaţie oarecare, dar astfel încât să putem controla deplasarea electronilor prin circuit.

Acesta este modul în care întrerupătorul poate controla becul din cameră. Întrerupătorul însuşi constă dintr-o pereche de contacte metalice acţionate de un buton sau de un braţ mecanic. Când contactele se ating, electronii se vor deplasa dintr-un capăt în celălalt al circuitului iar continuitatea acestuia este restabilită (circuit/contact închis); când contactele sunt separate, curgerea electronilor este întreruptă de către izolaţia dintre contacte reprezentată în acest caz de aer, iar continuitatea circuitului este întreruptă (circuit/contact deschis).

Întrerupător închis şi întrerupător deschis

Folosind în continuare terminologia circuitelor electrice, un întrerupător ce realizează contactul între cei doi terminali ai săi crează continuitate pentru curgerea electronilor prin acesta, şi este denumit un întrerupător închis. Analog, un întrerupător ce crează o discontinuitate nu va permite electronilor să treacă, şi se numeşte un întrerupător deschis.

4. Tensiunea şi curentul

4. Tensiunea şi curentul

• Electronii pot fi „motivaţi” să se deplaseze printr-un conductor de către aceeaşi forţă prezentă în cazul electricităţii statice • Tens... 4/12/2016

• Electronii pot fi „motivaţi” să se deplaseze printr-un conductor de către aceeaşi forţă prezentă în cazul electricităţii statice

• Tensiunea

• Tensiunea, ca şi expresie a energiei potenţiale, se măsoară tot timpul între două puncte. Câteodată se mai numeşte şi cădere de tensiune este măsura energiei potenţiale specifice (energie potenţială pe unitate de sarcină electrică) dintre două puncte. În termeni non-ştiinţifici, este măsura „împingerii” disponibile pentru motivarea electronilor

• Când o sursă de tensiune este conectată la un circuit, tensiunea electrică determină o deplasare a electronilor prin acel circuit, deplasare ce poartă numele de curent

• Într-un circuit format dintr-o singură buclă, valoarea curentului este aceeaşi în oricare punct al circuitului

• Dacă un circuit ce conţine o sursă de tensiune este întrerupt, întreaga tensiune electrică se va regăsi la capetele firelor unde a avut loc întreruperea

• Căderea de tensiune desemnată prin +/- se numeşte polaritate. Este de asemenea relativă, ea depinde de ambele puncte la care se face referire.

Dezechilibrul de sarcină

Precum am menţionat mai sus, doar un drum continuu (circuit) nu este suficient pentru a putea deplasa electronii: avem de asemenea nevoie de un mijloc de „împingere” a lor prin circuit. La fel ca mărgelele dintr-un tub sau apa dintr-o ţeavă, este nevoie de o forţă de influenţă pentru a începe curgerea. În cazul electronilor, această forţă este aceeaşi ca şi în cazul electricităţii statice: forţa produsă de un dezechilibru de sarcină electrică.

Dacă luăm exemplul parafinei şi lânii frecate împreună, vedem că surplusul de electroni de pe parafină (sarcină negativă) şi deficitul de electroni de pe lână (sarcină pozitivă) crează un dezechilibru de sarcină între cele două. Acest dezechilibru se manifestă printr-o forţă de atracţie între cele două corpuri.

Dacă introducem un fir conductor între cele două corpuri încărcate din punct de vedere electric, vom observa o curgere a electronilor prin acesta datorită faptului că electronii în exces din parafină trec prin fir înapoi pe lână, restabilind dezechilibrul creat.

Dezechilibrul dintre numărul electronilor din atomii parafinei şi cei ai lânii crează o forţă între cele două materiale. Neexistând niciun drum prin care electronii se pot deplasa de pe parafină înapoi pe lână, tot ce poate face această forţă este să atragă cele două corpuri împreună. Acum că un conductor conectează cele două corpuri, această forţă va face ca electronii să se deplaseze într-o direcţie uniformă prin fir, chiar dacă numai pentru un timp foarte scurt, până în momentul în care sarcina electrică este neutralizată în această zona (restabilirea echilibrului), iar forţa dintre cele două materiale se reduce.

Stocarea energiei

Analogia rezervorului de apă

Sarcina electrică formată prin frecarea celor două materiale reprezintă stocarea unei anumite cantităţi de energie. Această energie este asemănătoare energiei înmagazinate într-un rezervor de apă aflat la înălţime, umplut cu ajutorul unei pompe dintr-un bazin aflat la un nivel mai scăzut.

Influenţa gravitaţiei asupra apei din rezervor dă naştere unei forţe ce tinde să deplaseze apa spre nivelul inferior. Dacă construim o ţeavă de la rezervor spre bazin, apa va curge sub influenţa gravitaţiei din rezervor prin ţeavă spre bazin.

Este nevoie de o anumită energie pentru pomparea apei de la un nivel inferior (bazin) la unul superior (rezervor), iar curgerea apei prin ţeavă înapoi la nivelul iniţial constituie eliberarea energiei înmagazinată prin pomparea precedentă.

Dacă apa este pompată la un nivel şi mai ridicat, va fi necesară o energie şi mai mare pentru realizarea acestui lucru, prin urmare, va fi înmagazinată o energie şi mai mare, şi de asemenea, va fi eliberată o energie mai mare decât în cazul precedent.

Cazul electronilor

Electronii nu sunt foarte diferiţi. Dacă frecăm parafina şi lâna împreună, în fapt, „pompăm” electronii de pe „nivelurile” lor normale, dând naştere unei condiţii în care există o forţă între parafină şi lână, datorită faptului că electronii încearcă să-şi recâştige vechile poziţii (şi echilibru în cadrul atomilor respectivi). Forţa de atragere a electronilor spre poziţiile originale în jurul nucleelor pozitive ale atomilor, este analoagă forţei de gravitaţie exercitată asupra apei din rezervor, forţă ce tinde să tragă apa înapoi în poziţia sa originală.

La fel precum pomparea apei la un nivel mai înalt rezultă în înmagazinare de energie, „pomparea” electronilor pentru crearea unui dezechilibru de sarcină electrică duce la înmagazinare de energie prin acel dezechilibru. Asigurarea unui drum prin care electronii să poată curge înapoi spre „nivelurile” lor originale are ca rezultat o eliberare a energiei înmagazinate, asemenea eliberării energiei în cazul rezervorului, atunci când este pus la dispoziţie un drum pe care apa poate să curgă prin intermediul unei ţevi.

Tensiunea electrică

Atunci când electronii se află într-o poziţie statică (prin analogie cu apa dintr-un rezervor), energia înmagazinată în acest caz poartă numele de energie potenţială, pentru că are posibilitatea (potenţialul) eliberării acestei energii în viitor. 

Această energie potenţială, înmagazinată sub forma unui dezechilibru de sarcină electrică capabilă să provoace deplasarea electronilor printr-un conductor, poate fi exprimată printr-un termen denumit tensiune, ceea ce tehnic se traduce prin energie potenţială pe unitate de sarcină electrică, sau ceva ce un fizician ar denumi energie potenţială specifică. Definită în contextul electricităţii statice, tensiunea electrică este măsura lucrului mecanic necesar deplasării unei sarcini unitare dintr-un loc în altul acţionând împotriva forţei ce tinde să menţină sarcinile electrice în echilibru. Din punct de vedere al surselor de putere electrică, tensiunea este cantitatea de energie potenţială disponibilă pe unitate de sarcină, pentru deplasare electronilor printr-un conductor.

Exprimarea tensiunii electrice

Deoarece tensiunea este o expresie a energiei potenţiale, reprezentând posibilitatea sau potenţialul de eliberare a energiei atunci când electronii se deplasează de pe un anumit „nivel” pe un altul, tensiunea are sens doar atunci când este exprimată între două puncte distincte.

Datorită diferenţei dintre înălţimile căderilor de apă, potenţialul de energie eliberată este mai mare prin ţeava din locaţia 2 decât cea din locaţia 1. Principiul poate fi înţeles intuitiv considerând aruncarea unei pietre de la o înălţime de un metru sau de la o înălţime de zece metri: care din ele va avea un impact mai puternic cu solul? Evident, căderea de la o înălţime mai mare implică eliberarea unei cantităţi mai mari de energie (un impact mai violent). .

Nu putem aprecia valoarea energiei înmagazinate într-un rezervor de apă prin simpla măsurare a volumului de apă: trebuie să luăm de asemenea în considerare căderea (distanţa parcursă) apei. Cantitatea de energie eliberată prin căderea unui corp depinde de distanţa dintre punctul iniţial şi cel final al corpului. În mod asemănător, energia potenţială disponibilă pentru a deplasa electronii dintr-un punct în altul depinde de aceste puncte. Prin urmare, tensiune se exprimă tot timpul ca şi o cantitate între două puncte. Este interesant de observat că modelul „căderii” unui corp de la o anumită distanţă la alta este atât de potrivit, încât de multe ori tensiune electrică dintre două puncte mai poartă numele de cădere de tensiune.

Alte modalităţi de generare a tensiunii

Tensiunea poate fi generată si prin alte mijloace decât frecare diferitelor tipuri de materiale împreună. Reacţiile chimice, energia radiantă şi influenţa magnetismului asupra conductorilor sunt câteva modalităţi prin care poate fi produsă tensiunea electrică. Ca şi exemple practice de surse de tensiune putem da bateriile, panourile solare şi generatoarele (precum „alternatorul” de sub capota automobilului). Pentru moment, nu intrăm în detalii legate de funcţionarea fiecărei dintre aceste surse - mai important acum este să înţelegem cum pot fi aplicate sursele de tensiune pentru a crea o deplasare uniformă şi continuă a electronilor prin circuit.

Conectarea surselor de tensiune în circuit

Să luăm pentru început simbolul bateriei electrice şi să construim apoi un circuit pas cu pas. Orice sursă de tensiune, incluzând bateriile, are două puncte de contact electric. În acest caz avem punctul 1 şi punctul 2 de pe desenul de mai sus. Liniile orizontale de lungimi diferite indică faptul că această sursă de tensiune este o baterie, şi mai mult, în ce direcţia va împinge tensiunea acestei bateri electronii prin circuit.

Faptul că liniile orizontale ale bateriei din simbol par să fie separate (prin urmare reprezintă o întrerupere a circuitului prin care electronii nu pot trece) nu trebuie să ne îngrijoreze: în realitate, aceste linii orizontale reprezintă plăci metalice (anod şi catod) introduse într-un lichid sau material semi-solid care nu doar conduce electronii, dar şi generează tensiunea electrică necesară împingerii lor prin circuit datorită interacţiunii acestui material cu plăcile. 

Puteţi observa cele două semne + respectiv - în imediata apropiere a simbolului bateriei. Partea negativă (-) a bateriei este tot timpul cea cu liniuţă mai scurtă, iar partea pozitivă (+) a bateriei este tot timpul capătul cu liniuţa mai lungă. Din moment ce am decis să denumim electronii ca fiind încărcaţi negativ din punct de vedere electric, partea negativă a bateriei este acel capăt ce încearcă să împingă electronii prin circuit, iar partea pozitivă este cea care încearcă să atragă electronii.

Deplasarea electronilor

Atunci când capetele „+” şi „-” ale bateriei nu sunt conectate la un circuit, va exista o tensiune electrică între aceste două puncte, dar nu va exista o deplasare a electronilor prin baterie, pentru că nu există un drum continuu prin care electronii să se poată deplasa.

Acelaşi principu se aplică şi în cazul analogiei rezervorului şi pompei de apă: fără un drum (ţeavă) înapoi spre bazin, energia înmagazinată în rezervor nu poate fi eliberată prin curgerea apei. Odată ce rezervorul este umplut complet, nu mai are loc nicio curgere, oricât de multă presiune ar genera pompa. Trebuie să există un drum complet (circuit) pentru ca apa să curgă continuu dinspre bazin spre rezervor şi înapoi în bazin.

Realizarea unui drum continuu

Putem asigura un astfel de drum pentru baterie prin conectarea unui fir dintr-un capăt al bateriei spre celălalt. Formând un circuit cu ajutorul unei bucle din material conductor, vom iniţia o deplasare continuă a electronilor în direcţia acelor de ceasornic (în acest caz particular).

Curentul electric

Atâta timp cât bateria va continua să producă tensiune electrică, iar continuitatea circuitului electric nu este întreruptă, electronii vor continua să se deplaseze în circuit. Continuând cu analogia apei printr-o ţeavă, curgerea continuă şi uniformă de electroni prin circuit poartă numele de curent. Atâta timp cât sursa de tensiune electrică continuă să „împingă” în aceeaşi direcţie, electronii vor continua să se deplaseze în aceeaşi direcţie prin circuit. Această curgere uni-direcţională a electronilor prin circuit poartă numele de curent continuu, prescurtat c.c.. În următorul volum din această serie vom analiza circuitele electrice în care deplasarea electronilor are loc alternativ, în ambele direcţii: curent alternativ, prescurtat a.c.. Dar pentru moment, vom discuta doar despre circuite de curent continuu.

Curentul electric fiind compus din electroni individuali ce se deplasează la unison printr-un conductor împingând electronii de lângă ei, precum mărgelele dintr-un tub sau apa dintr-o ţeavă, cantitatea deplasată în oricare punct din circuit este aceeaşi (circuit serie). Dacă ar fi să monitorizăm o secţiune transversală dintr-un fir într-un singur circuit, numărând electronii ce trec prin ea, am observa exact aceeaşi cantitate în unitate de timp (curent) în oricare parte a circuitului, indiferent de lungimea sau diametrul conductorului.

Întreruperea circuitului

Dacă întrerupem continuitatea circuitului în oricare punct, curentul electric se va întrerupe în întreg circuitul, iar întreaga tensiune electrică produsă de baterie se va regăsi acum la capetele firelor întrerupte, ce erau înainte conectate.

Observaţi semnele „+” şi „-” puse la capătul firelor unde a fost realizată întreruperea circuitului, şi faptul că ele corespund celor două semne „+” şi „-” adiacente capetelor bateriei. Aceste semne indică direcţia pe care tensiunea electrică o imprimă curgerii electronilor, acea direcţie potenţială ce poartă denumirea de polaritate. Ţineţi minte că tensiunea electrică se măsoară tot timpul între două puncte. Din acest motiv, polaritatea unei căderi de tensiune depinde de asemenea de cele două puncte: faptul că un punct din circuit este notat cu „+” sau „-” depinde de celălalt capăt la care face referire.

Să ne uităm la următorul circuit, în care fiecare colţ al circuitului este marcat printr-un număr de referinţă.

Continuitatea circuitului fiind întreruptă între punctele 2 şi 3, polaritatea căderii de tensiune între punctele 2 şi 3 este „-” pentru punctul 2 şi „+” pentru punctul 3. Polaritatea bateriei (1 „-” şi 4 „+”) încearcă împingerea electronilor prin circuit în sensul acelor de ceasornic din punctul 1 spre 2, 3, 4 şi înapoi la 1.

Să vedem acum ce se întâmplă dacă conectăm punctele 2 şi 3 din nou împreună, dar efectuăm o întrerupere a circuitului între punctele 3 şi 4.

Întreruperea fiind acum între punctele 3 şi 4, polaritatea căderii de tensiune între aceste două puncte este „+” pentru 4 şi „-” pentru 3. Observaţi cu atenţie faptul că semnul punctului 3 este diferit faţă de primul exemplu, acolo unde întreruperea a fost între punctele 2 şi 3 (3 a fost notat cu „+”). Este imposibil de precizat ce semn va avea punctul 3 în acest circuit, fie „+” fie „-”, deoarece polaritate, la fel ca tensiunea, nu reprezintă o caracteristică a unui singur punct, ci depinde tot timpul de două puncte distincte!